Muzica de orga din Bucuresti dupa Enescu.

Rolul lui George Enescu in profilarea acestui instrument in Romania

de Dr. Franz Metz

Pentru „regina instrumentelor“ – asa cum a numit Mozart orga – George Enescu a compus numai putine lucrari (referatul „Enescu si orga“, simpozionul international George Enescu, Bucuresti, 2001). Dar interesul compozitorului pentru acest instrument se poate urmari din timpul studiului la Paris pana la sfarsitul vietii. Multe din schitele care ne-au ramas, cuprinzand numai din cateva masuri, ne destainuie chiar o simpatie pentru muzica de orga din Franta de la sfarsitul sec. al XIX-lea. Foarte clar se poate observa influenta compozitorului Saint-Saens asupra lui Enescu, care dedica prin aceasta legatura chiar si o lucrare pentru orga reginei Elisabeta din Romania. Chiar si fugile din anii de studiu sunt organistic concepute, ceea ce dovedeste apropierea de acest instrumnet. Posibilitatile sonore ale instrumentului par pentru Enescu un factor primar. Dar si influenta muzicii lui Bach asupra lui Enescu se oglindeste in piesa pentru orga si 2 violoncele. Se poate vorbi in legatura cu aceasta lucrare chiar de o parafraza dupa Adagioul din Toccata in Do-major pentru orga de Thomaskantorul din Leipzig. Enescu a fost primul compozitor roman care s-a ocupat cu acest instrument asa de complex. Nu numai in functie de compozitor ci si ca fondator a avut mare interes pentru acest instrument, initiind construirea orgii Ateneului Roman din Bucuresti. Prin acest act, Enescu poate fi privit indirect ca initiatorul clasei de orga din capitala Romaniei, unde pana in anul 1989 exista singura clasa de orga din tara. Abia prin acest fapt, multi compozitori romani  au inceput sa scrie pentru orga, lucrari care au fost premiate chiar cu Premiul George Enescu – intr-o epoca, cand orga a devenit o problema pentru propagarea culturii socialiste in Romania. Suficiente cauze de a ne ocupa mai in amanunt cu muzica de orga a lui Enescu si cu cea scrisa dupa 1955 in Romania.

Introducere

Ca absolvent al clasei de orga a Universitatii de Muzica din Bucuresti (promotia 1978) am avut ocazia sa cunosc mai in deaproape scena organistica din acest oras. Abia cu ocazia simpozionului Enescu din anul 2001 m-am ocupat mai amanuntit cu tematica “Enescu si orga” – o nisa a muzicologiei romanesti ramasa pana atunci mai in umbra. In acest referat am parcurs toate schitele enescene postum destinate orgii cat si celelalte (mici) interventii organistice din vastul testament muzical mostenit de la Enescu. Cu adevarat, nu este mult, dar rolul lui Enescu pentru profilarea acestui instrument in Romania va fi extraordinar de important chiar si dupa moartea sa, in anii dupa 1955.

Daca in Banat si Transilvania, muzica de orga reprezenta deja in eviul mediu un factor important al vietii muzicale, la Bucuresti numai cu inceputul secolului XX, acestui instrument i s-a oferit o mai mare atentie. Bineinteles ca acest fapt a fost intotdeauna strans legat de structura religioasa si etnica a regiunii respective. Daca in muzica bucuresteana orga a fost folosita ca instrument acompaniator in muzica religioasa a secolului al XIX-lea a compozitorilor Wachmann sau Wiest, incepand cu activitatea lui Josef Paschill, George Enescu si Scarlat Fotino, muzica de orga a primit un avânt considerabil.

In Romania interbelica, muzica de orga a fost chiar o parte a studiului muzical din institutii de invanatamd bisericesc sau universitar: la Timisoara (Desiderius Jarosy), Cluj (Rezsö Zsizsmann), Sibiu (Franz Xaver Dressler) si Brasov (Victor Bickerich). Abia dupa al doilea razboi mondial, o data cu instauraria regimului comunist in Romania, cand muzica bisericeasca (deci si cea de orga) din provinciile Romaniei a suferit paralel cu suprimarea bisericilor, in capitala tarii a a asistat incetul cu incetul la o renastere a muzicii de orga. In perioada aceea, orga a devenit un instrument ca oricare altul, un instrument muzical de concert.

I. INSTRUMENTUL

Orga lui Enescu

Orga Ateneului Român s-a inaugurat in ziua de 22 aprilie 1939. Initiativa apartine lui George Enescu. Inzestrarea principalei săli de concerte din capitală cu o orgă mare s-a aflat de la inceput in preocupările Asociatiei Muzicale Române. In momentul in care s-a adresat Ateneului, lucrurile erau deja inaintate, incepuse să strângă fondurile necesare si deja intrase in legătură cu firma Walcker din Ludwigsburg, aceeasi firmă, care a construit si cele două orgi pentru biserica luterană din Bucuresti. De la acelasi constructor german vine si orga mica a Conservatorului bucurestean (Instrument multiplex, doar cu 2 registre principale pe 2 manuale si pedalier), care a stat de-arandul in diferitele sediuri ale Conservatorului: str. Lipscani, Piata Amzei si sediul de astazi).

Stim, că deja in anii 1915-1916 Enescu a dat o serie de concerte de binefacere pentru a strânge bani pentru orga Ateneul Român. In perioada ianuarie-martie 1915 el dat 14 concerte in acest scop la Craiova, Caracal, Turnu Severin, Bacău, Botosani, Iasi, Pitesti, Slatina, Constanta, Ploiesti si Galati. Urmează 16 concerte in perioada noiembrie-decembrie 1915 la Târgu Jiu, Craiova, Târgoviste, Turnu Măgurele, Ploiesti, Râmnicu Sărat, Râmnicu Vâlcea, Brăila, Galati, Focsani, Tecuci, Bacău si Iasi. In lunile ianuarie-februarie 1916 mai dă incă 8 concerte in acelasi scop la Focsani, Slatina, Câmpulung, Husi, Iasi, Bacău, Constanta si Bazargic. Probabil din cauza războiului acest proiect nu a putut fi infăptuit la timp. Vor trece incă 24 de ani până când Ateneul va primi o orgă.

Intre timp, Enescu compune in perioada 18 mai 1916 - 20 august 1918 simfonia nr. 3 in do major, op. 21, pentru orchestră mare, pian, celestă, armoniu si cor. Lucrarea aceasta a fost incepută la Sinaia si interpretată in primă auditie absolută la Ateneul Român in ziua de 25 mai 1919 sub bagheta compozitorului. La inceputul partiturii există chiar indicatia: orgue ou bien Harmonium. Deci această lucrare trebuia cântată la Ateneu cu un armoniu, orga incă nu a fost construită pentru această sală. Concertele de binefacere pentru finantarea orgii Ateneului, folosirea orgii in simfonia a treia, atestă faptul, că Enescu s-a preocupat intensiv cu acest instrument.

Intr-o scrisoare din data de 18 noiembrie 1937, Asociatia Muzicală Română arată mult interes pentru infaptuirea acestui ideal, el fiind de natură să dea institutiei "o nouă strălucire si un prestigiu nou". Scrisoarea a fost semnată de C. G. Manu (presedinte), Ecaterina Ghiată (vicepresedinte), Irina Procopiu, Ol. Bossy, Maria M. Caragiale, Sabina Cantacuzino, Maria Mavrocordat, Radu Mandrea, Margareta Vâlcovici, Zoe Sturza, Cella Delavrancea-Lahovary, Nicolae Rădulescu.

Aprobarea de principiu a fost dată imediat. Dar pentru ca această aprobare să devină definitivă, erau necesare o seama de investigatii si măsuri de prevedere. S-a cerut Asociatiei, in consecintă, să delege un specialist constructor der orgi, care impreună cu arhitectul Ateneului să cerceteze dacă scena din sala de concerte ingăduie, atât ca rezistentă, cât si din punct de vedere estetic, instalarea orgi, si dacă, prin această instalare, nu s-ar prejudicia ceva din spatiul necesar concertelor simfonice.

După studiul de rigoare, timp de câteva luni, conducerea Ateneului era in măsură să confirme acceptarea. Desprindem din scrisoarea adresata Asociatiei: "... Vă aducem la cunostintă că in sedinta de (...) iunie 1938, Comitetul Ateneului Român a aprobat instalarea unei orgi in sala de spectacole a Ateneului Român, in conditiile tehince stabilite de către inginer I. Gr. Stratilescu, porfesor la scoala Politehnică din Bucuresti, care a intocmit un raport detaliat cu privire la partea artistică si la rezistenta instalatiei..." Episodul s-a incheiat prin donatia in formă făcută Ateneului de către Asociatia Muzicală Română. Orga are 60 de register, care sunt destinate celor trei manuale si pedalierului. Dispozitia instrumentului este deja, in contrast cu orga din castelul Peles sau cu cea de la Palatul Regal, cu caracter neobaroc, cu alicvote si mixturi. In ce măsură, Enescu a jucat un rol in alegerea dispozitiei instrumentului, nu se stie. In orice caz, acest instrument, cel mai modern in vremea aceea din Bucuresti, s-a construit sub auspiciile marelui muzician. Enescu inasăsi nu a fost de fată la inaugurarea orgii Ateneului Român, fiind intr-un turneu de concerte prin Statele Unite ale Americii si in Europa. Abia cu ocazia celor patru recitaluri de sonate in lunile octombrie-noiembrie 1939 in această sală, va cunoaste pentu prima dată acest instrument, pentru realizarea căruia s-a ostenit o lungă perioadă de timp.

Orga – instrumentul problema in timpul Socialismului

La Bucuresti existau la inceputul secolului XX doar 4 instrumente, toate in biserici. Aceste instrumente erau construite pentru a fi folosite in cadrul misselor si serviciilor divine, mai rar pentru concerte. O data cu schimbarea oranduirii politice in Romania postbelica, muzica bisericeasca a avut mult de suferit, firmele de construit orgi ca cea din Timisoara (Wegenstein) si Einschenk (Brasov) trebuiau sa-si inchide portile, bisericile ne mai avand posibilitati pentru finantarea unui instrument nou sau a unei renovari. Paralel cu acest fapt, a intervenit si problema organistilor, care, majoritatea lor fiind de nationalitate germana, au fost deportati incepand din ianuarie 1945 in Uniunea Sovietica, dupa aceea in Baragan si mai tarziu la canalul Dunarii (ca de exemplu Dressler, Bickerich s.a.).

In epoca stalinista, orga incepea sa fie privita ca un instrument care nu-si are locul in cultura de masa a proletariatului si era o ramasita a vechiului regim burghez, care trebuia nimicit. Abia incepand cu anul 1953 interveniau cateva schimbari pozitive in acest sens. Cadrele politice din Bucuresti si-au amintit de acei organisti, care s-au reantors din lagarele comuniste si care ar putea fi de folos – fiind acuma “reeducati” – culturii romanesti de atunci. Asa a fost invitat organistul Kurt Mild in anul 1953 la Bucuresti sa dea un recital de orga la Ateneul Roman. Câteva luni mai târziu, in ianuarie 1954, a fost invitat corepetitorul si pianistul Ansamblului de Cantece si Dansuri al Sfatului Popular al Capitalei, Helmut Plattner, sa dea un concert impreuna cu Mircea Basarab tot la orga Ateneului, interpretand un concert pentru orga si orchestra de Händel. Dupa acest concert, rectorul Dinicu de la Conservatorul de Muzica din Bucuresti l-a chemat in birou, intrebandu-l, daca nu ar vrea sa inaugureze si sa conduca o clasa de orga. Asa si-a inceput in acest an activitatea clasa de orga din Bucuresti. Primii studenti au fost Liliana Theodorescu, Moni Ciomac si Lidia Sumnevici. In anul 2004 aceasta clasa de orga din Bucuresti si-a sarbatorit impreuna cu intemeietorul ei, Prof. Helmut Plattner (din Bayreuth) jubileul de 50 de ani.

Bineinteles ca aprobarea oficiala de functionare a unei clase orga la Conservatorul din Bucuresti nu s-a petrecut fara munca de convingere si de lamurire in fata organelor administrative. In acest context au fost numite si lucrarile lui George Enescu pentru orga, stiind, ca numai in asa fel se poate obtine aprobarea pentru functionarea clasei de orga.

De altfel, functioanera acestei clase al Conservatorului pana in anul 1989, era o mare enigma. Toata lumea stia, ca literatura pentru orga este in cea mai mare parte legata de serviciul divin, coralele lui Bach neputind lipsi din studiul orgii, nici lucrarile contemporane ale unui Olivier Messiaen sau fanteziile de coral ale lui Max Reger. Acest lucru s-a stiut, dar oficial, nu a existat. Se cunostea si faptul, ca organistii sau studentii au mai exersat si cantat in biserici. Si acest lucru s-a stiut, dar oficial nu a existat. Situatia se aseamana cu prezentarea biografica si cu rolul lui muzicii enescene in perioada postbelica din Romania socialista: se stia totul, dar nu totul a fost voie sa fie spus.

Dupa ce cadrele politice au dat voie sa se tina primele concerte de orga la Ateneul din Bucuresti, s-au aprobat si concertele de orga din Palatul Culturii din Targu Mures. Cu timpul s-au aprobat si cateva concerte la orgile bisericilor protestante mai importante din Sibiu si Brasov. In concluzie se poate spune, ca existenta orgii Ateneului, construita din initiativa lui Enescu, a salvat, sau mai bine zis, a reânviat traditia organistica in Romania intr-o perioada, cand acest instrument trebuia – din motive politice – sa taca.

Acest fapt l-a adus si pe organistul Josef Gerstenengst in anul 1959 din Banat la Bucuresti, fiind numit preot si organist la catedrala Sf. Iosif. Concertele lui de camera la orga Ateneului cu multi solisti instrumentisti sau vocali renumiti din capitala, recitalurile si concertele sinfonice cu orga au inlesnit in mintile functionarilor de partid si de stat o schimbare de mentalitate in privinta acestui instrument.

II. COMPOZITII PENTRU ORGA

Primele compozitii pentru orga

Motivul functionarii unei clase de orga la Bucuresti era in primul rand cultivarea muzicii romanesti. Stim ca in anii perioadei staliniste chiar si muzica baroca (de exemplu cea de Bach) era privita ca nefiind adecvata culturii socialiste. Spre norocul organistilor, existau deja in anul 1954 si piese romanesti pentru orga, compuse de Achim Stoia, Scarlat Fotino, Valentin Gheorghiu, Tudor Ciortea sau Alfred Mendelsohn. Cativa din acesti compozitori au fost chiar premiati cu premiul George Enescu. Achim Stoia a luat pentru lucrarea sa de orga Coral variat (Paris 1936) inca in anul 1938 premiul II. George Enescu. Interesant este si faptul ca majoritatea acestor compozitori si-au facut studiile la Paris sau la Viena si au avut parte de a-l cunoaste personal pe George Enescu.

Enescu si orga

In anul 1899 Enescu compune in timpul studiului la Paris pentru un concurs o fugă la patru voci, care s-ar potrivi ideal pentru orgă. Sfârsitul lucrarii se termina chiar cu un Orgelpunkt, notat de Enescu cu "Pédale tonique". Aceasta lucrare este notata pe patru portative in cheile de sopran, alto, tenor si bas. O prelucrare a acestei lucrari de scoală pentru orga s-ar potrivi chiar si cu caracterul temei.

Din punct de vedere organistic extrem de interesant sunt si cele putine masuri care au fost compuse pentru Symphonie concertante pour orgue et orchestre in Re major. Notata probabil in jurul anului 1900, ne-a ramas de la aceasta schita doar introducerea pentru orga la partea I si cea orchestrala pentru partea a II-a. Partea orgii incepe cu un punct de orga (Fa) pe care se dezvolta o armonie polifona la 4 voci, tonalitatea ar fi mixolidic pe Fa. Din pacate schita cuprinde numai primele 16 masuri.

Singura lucrare compusa de George Enescu, in care orga joaca un rol mai mare este Andante religioso in Mi-bemol major pentru doua violonceli si orga, compusa in ziua de 11 aprilie 1900 la Bucuresti. Compozitia este alcatuita dintr-o singura parte. Prima schita este datata cu 11 aprilie 1900, instrumentele si semnele de interpretare sunt specificate in limba germana: Orgel, Manual, Pedal, Violoncell, sehr breit, das 2te mal ppp, etc. Imediat in ziua urmatoare, Enescu transcrie lucrarea aceasta cu mici modificari din nou, o tituleaza si o semneaza: "Andante religioso für 2 Violoncelle und Orgel", "Georges Enesco, Bucarest den 12. April 1900". In volumul George Enescu, publicat in anul 1964, apare data compunerii 30 martie 1900 (Diferenta intre calendarul iulian si cel gregorian). Aici este prezentat si locul primei auditii impreuna cu specificarea interpretilor: Bucuresti, Biserica evanghelica, 31 martie 1900, C. Dimitrescu si Dimitrie Dinicu (violoncele) si Eduard Jaksch (orga). In alta sursa este vorba de un concert de binefacere, la care s-a cântat in prima auditie absoluta aceasta lucrare.

Pedalul acestei lucrari este un ostinato, asemanator cu cel al Adagioului din Toccata, Adagio si Fuga de Bach. Motivul acesta este preluat duap câteva masuri de mâna dreapta, pedalul preluând functia de bas. Cu toate ca orga joaca in aceasta lucrare numai rolul acompaniator, Enescu ii atribuie multa atentie. Articulatia in pedal, dinamica, sustinerea armoniei prin legato, linia melodica a vocilor de mijloc, etc.

Câteva din lucrarile instrumentale ale lui George Enescu au fost prelucrate si pentru orgă, ca de exemplu Toccata pentru pian, op. 10, de catre organistul Franz Xaver Dressler (1898-1981), Suita in stil vechi, op. 3, de catre Dan Racoveanu, sau Andante religioso de catre autorul acestui referat.

Alti compozitori

Scarlat Fotino (1894-1942) bekam den ersten Musikunterricht von seinem Vater, dem Komponisten George Fotino in Craiova und im Konservatorium Cornetti Klavierunterricht von Maria Giurardi. Er wird sich später aber vorwiegend als Ingenieur betätigen und veröffentlichte ab 1920 auch einige theoretische Werke zur Akkustik. Seine Meditation für die Orgel wurde bei Edition Roudanez in Paris 1921 veröffentlicht, die Fassung für das Streichquartett erschien 1936 in Prag. Dieses Werk wurde zum ersten Mal im Jahre 1921 an der Orgel der St. Josefskathedrale in Bukarest wie auch in Paris aufgeführt. Für die Genehmigung der Veröffentlichung sei an dieser Stelle Editions Combre, Paris, herzlich gedankt.

Valentin Gheorghiu (*1928) ist einer der bedeutendsten zeitgenössischen Pianisten. Seine ersten Lehrer waren Constanta Erbiceanu und Mihail Jora. George Enescu selbst empfahl ihn für ein Stipendium am Pariser Konservatorium und mit 15 Jahren folgte das Debüt im Rumänischen Athenäum, dem Sitz der Bukarester Philharmonie, unter der Leitung von George Georgescu. Gheorghiu bereiste als Pianist fast die ganze Welt und trat neben bedeutenden Musikern auf, wie Rafael Kubelik, Kurt Masur, Antal Dorati, Sir Simon Rattle, Georges Pretre, Kiril Kondrashin, Ferdinand Leitner, Lawrence Foster, Seiji Ozawa, Constantin Silvestri, Sergiu Comissiona u.v.a. Für seine besonderen Verdienste als Pianist wurden ihm zahlreiche Auszeichnungen verliehen: Enescu-Preis, Lipatti-Preis, Preis der Rumänischen Akademie für sein ganzes Lebenswerk, die Ehrendoktorwürde der Nationalen Musikuniversität, Bukarest, u.a. Für die Orgel komponierte Valentin Gheorghiu folgende Werke: Choral und Fuge C-Dur (1946), Choral in d-Moll (1947), Choral und Fuge für Orgel und Orchester (1946). Für diesen Band rumänischer Orgelmusik wurde seine erste Komposition ausgewählt, ein Werk, das er bereits mit 18 Jahren komponiert hat.

Alfred Mendelsohn (1910-1966 Bukarest) war einer der bedeutendsten Komponisten Rumäniens. Sein Schaffen wurde grundlegend durch die Studien an der Wiener Musikakademie 1927-1931 beeinflusst, wo er Schüler von Franz Schmidt (Komposition) und Joseph Marx (Kontrapunkt, Orgel) war. Mehrmals wurde er mit dem George-Enescu-Preis der Rumänischen Akademie (1945, 1946, 1949) ausgezeichnet wie auch mit vielen anderen Preisen geehrt. Zu seinen Kompositionen zählen 9 Symphonien, Opern, Oratorien, Kantaten, Ballet- und Filmmusik, wie auch zahlreiche Werke für kammermusikalische Besetzungen und Chöre. Besonders der Orgelmusik schenkte Alfred Mendelsohn als Komponist größere Aufmerksamkeit: Phantesie, Choral und Fuge (Hermannstadt / Sibiu, Bukarest 1955), Konzert für Orgel und Streichorchester (1958/1959), Sonata brevis für Violine und Orgel (1960), Drei festliche Stücke für die Orgel: Toccata, Canzona, Passacaglia (1959), Präludium, Choral und Fuge auf ein Motiv von Bach (1962), Thema mit Variationen (1963) wie auch symphonische und vokal-symphonische Werke mit Orgel. Die Phantesie, Choral und Fuge Mendelsohns trägt die Widmung: „Professor Franz Xaver Dressler, dem Kantoren der evangelischen Hauptkirche zu Hermannstadt freundlichst zugeeignet“. Deren Aufbau wird im handschriftlichen Exemplar der Bibliothek der Bukarester Musikhochschule wie folgt in rumänischer und deutscher Sprache vom Auto selbst erläutert: 1. Einleitung, 2. Freie Paraphrase, 3. Choralbearbeitung, 4. Überleitung, 5. Freie Paraphrase (mit dem Thema der Passacaglia), 6. Fugato, 7. Choralbearbeitung in der Oktave, 8. Abschluss mit dem Kanon in der unteren Sext, 9. Choral mit freien Einfügungen, 10. Fuge, 11. Choral in Fugensatz, 12. Überleitung, 13. Schluss.

Tudor Ciortea (1903-1982) bekam seinen ersten Musikunterricht von namhaften siebenbürgischen Musikern in seiner Heimatstadt Kronstadt wie Gheorghe Dima, Rudolf Lassel, Paul Richter, Egon Hajek. Nach dem Studium am Konservatorium zu Cluj / Klausenburg (1923-1924) folgten weitere Studienjahre in Bruxelles wie auch an der Ècole Normale de Musique in Paris bei Paul Dukas (Komposition) und Nadia Boulanger (Formenlehre) und am Bukarester Konservatorium mit Ion Nonna Otescu. Ciortea gelang es als erster rumänischer Komponist Elemente die rumänische Folklore mit der Orgel zu verbinden. Besonders ist dies in seinem Abendlied (1961) zu beobachten, das er im Andenken an seinen Bruder Marin geschrieben hat. Eigentlich sei es ein musikalisches Gebet, wie er dem Herausgeber 1974 mitgeteilt hat, aber eine solche Bezeichnung war damals in der Zeit des Sozialismus nicht erlaubt. Mit seinen beiden Partiten (komponiert 1973 und 1976) nach rumänischen Motiven wagte Tudor Ciortea ein neues Feld der konzertanten Orgelmusik zu betreten. Aus der Symbiose zwischen traditionellen barocken Formen Mitteleuropas und rumänischer Folklore entstand so eine neuartige Orgelmusik, die an Originalität bisher einmalig blieb. Man kann behaupten, dass es Ciortea endgültig gelang, die abendländischen Orgelmusiktraditionen mit südosteuropäischen Archaismen zu versöhnen.

Zeno Vancea (1900-1990) hatte seinen ersten Klavierunterricht bei Dr. Josef Willer in der Banater Stadt Lugosch, studierte in Klausenburg / Cluj und weiter am Neuen Wiener Konservatorium bei Ernst Kanitz Komposition (1921-1926, 1930-1931). In den Jahren danach wirkte er an den Konservatorien in Neumarkt / Târgu Mures, Temeswar / Timisoara und Bukarest. Im Rumänischen Komponistenverband hatte verschiedene Funktionen inne (ab 1968), so auch als Chefredakteur der Zeitschrift Muzica (1953-1964). Von den Auszeichnungen sei besonders der I. George-Enescu-Preis 1943 erwähnt. Vancea war neben Dragoi, Negrea, Jora und Constantinescu ein eifriger Förderer rumänischer zeitgenössischer Musik. Bis zu seinem Tode war er ein Anhänger der Zwölftonmusik geblieben. Für die Orgel schrieb er 1983 eine Sonate für Orgel und Streicher (1976), eine Partita (Praeludium, Toccata, Interludium, Fuge) und Präludium und Fuge. Die Partita trägt die Widmung: „Josef Gerstenengst…“.

Achim Stoia (1910-1973) gehört zur ersten Generation rumänischer Komponisten, die sich intensiv der Orgel gewidmet haben. Am Bukarester Konservatorium war er Schüler von D. G. Kiriac, Ioan D. Chirescu, Alfonso Castaldi, Dimitrie Cuclin, Constantin Brailoiu und George Breazul. Es folgten zusätzliche Studien in Paris an der Schola Cantorum, wo er bei Paul le Flem, Charles Koechlin (Kontrapunkt), Fr. Rühlmann (Dirigieren), Ed. Sciortino (Gregorianischer Gesang) studierte. In den folgenden zwei Jahren (1934-1936) war er Schüler von Paul Dukas an der Ècole Normale de Musique. Stoia widmete sich als Komponist aller Musikgattungen, besonders aber der Chormusik, die weitgehend vom rumänischen Volkslied geprägt ist. Er war gleichzeitig ein eifriger Sammler rumänischer Volksmusik. Seine Orgelkomposition Coral variat (Choral mit Variationen) entstand 1936 in Paris und wurde zwei Jahre später (1938) mit dem II. George-Enescu-Preis der Rumänischen Akademie ausgezeichnet. Dieses Werk entstand wohl unter dem Einfluss seines Lehrers Paul Dukas an der Ècole Normale de Musique und kann als das erste große rumänische Orgelwerk bezeichnet werden.

Vortrag beim internationalen musikwissenschaftlichen Symposium George Enescu, Bukarest 2007

Copyright © Dr. Franz Metz, München 2007